Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.
Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.
Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.
Că încă nu este cuvânt pe limba mea
Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.
Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.
De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării
Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
Şi am zis: "Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu".
Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.
Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.
Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.
Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.
Şi-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi. M-am sculat şi încă sunt cu Tine.
O, de ai ucide pe păcătoşi, Dumnezeule! Bărbaţi vărsători de sânge, depărtaţi-vă de la mine!
Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele.
Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?
Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani.
Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele
Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică.

duminică, 16 august 2015

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru 18 August





Troparul Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru, glasul al 4-lea:

Pe preaîmpodobita şi de Dumnezeu înţelepţita doime cea prealuminoasă, pe Fericitul Flor şi pe Preacinstitul Lavru, după vrednicie să-i lăudăm credincioşii, căci aceştia cu osârdie au propovăduit în chip văzut tuturor, pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceasta, pătimind până la sânge, s-au încununat cu cunună prealuminoasă şi se roagă lui Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru

Pe mucenicii cei binecredincioşi şi cugetători de Dumnezeu, pătimitorii lui Hristos, cu preamărire îi cinstim astăzi pe Sfinţii Mucenici Flor şi pe Lavru, ca să câştigăm prin rugăciunile lor dar şi milă şi să ne mântuim de năpaste şi din primejdii, de urgie şi de mâhnire, în ziua judecăţii.


Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe prigonitorul Faraon...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucitori fiind, sfinţilor, cu fulgerile cele cu Raze Luminoase ale Duhului, risipiţi norii cei întunecaţi ai sufletului meu; ca, bucurându-mâ, să laud de lumină purtătoare şi cinstită pomenirea voastră, preavitejilor mucenici ai lui Hristos.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe voi înşivă, fericiţilor, zidindu-vă pe piatra credinţei celei fără prihană, prin Dumnezeieştile bunătăţi, preaîmpodobite şi preafrumoase case v-aţi arătat, în care S-au sălăşluit Părintele şi Fiul şi Duhul Cel Preasfânt.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cuvântul cel tăietor al credinţei Dumnezeieşti, cea cu nume mare, tăind din rădăcină spinul înşelăciunii, sfinţii au ogorât inimile cele înţelenite în înşelăciune şi le-au arătat aducătoare de roadă, odrăslitoare de credinţa cea fără prihană.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Rădăcină Neadăpată ai odrăslit din pântecele cel Fecioresc pe Săditorul tuturor, Cel Ce S-a făcut Om şi a suferit Patimă, de Care Dumnezeieştii mucenici dorind, au pătimit cu credinţă, Fecioară Preacurată şi mult Cântată.



Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenici prealăudaţi, ca să împliniţi Legea cea Dumnezeiască, cu îndestulare aţi dat săracilor pâine şi i-aţi povăţuit către Dumnezeiasca dreaptă credinţă, făcându-vă pricinuitori ai mântuirii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea cea purtătoare de lumină a pătimitorilor, strălucind cu razele minunilor, a gonit întunericul înşelăciunii mulţimii zeilor şi pe cei rătăciţi i-a povăţuit pe toţi, către lumina credinţei celei Dumnezeieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin învăţăturile cele Dumnezeieşti, cu dreaptă credinţă, mucenicilor, aţi povăţuit pe poporul cel cu minte de prunci, către cărarea cunoştinţei celei Dumnezeieşti, fericiţilor şi capiştile demonilor, cu rugăciunea le-aţi zdruncinat din temelie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Neispitită de nuntă, prin care ne-a strălucit nouă Cuvântul Cel Înţelegător, mai presus de toată începerea, izbăveşte cetatea ta, dăruită de Dumnezeu şi toată latura de orice înconjurare potrivnică.

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica Ta, Tu pe mine mă întăreşte în dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, Unule, Iubitorule de oameni.



Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejeşte luptându-se vitejii cu vrăjmaşul, prin arma Crucii l-au surpat la pământ şi pe cei sfărâmaţi de păcat i-au săvârşit Domnului biserici însufleţite, care cu dreaptă credinţă cântă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împuterniciţi fiind, sfinţilor, de Hristos, Piatra Cea Netăiată, precum este scris, din Prunca, Fiica lui Dumnezeu, prealăudat aţi săvârşit sfărâmarea idolilor şi v-aţi ridicat la vădita înălţime a mântuirii şi în chip minunat v-aţi asemănat îngerilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea cea cinstită a pătimitorilor, Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru către cei fără de Dumnezeu, cu bucurie, au propovăduit o Rază a Dumnezeirii Celei în Trei Sori şi cu osârdie au băut paharul muceniciei, cântând lui Hristos: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicii cei Dumnezeieşti, luminătorii cei doi, care au luminat marginile lumii, plecându-se Legii lui Dumnezeu, au plecat pe cei fără de lege a-L cinsti numai pe Dânsul, luminând vederile cugetului lor cu deschiderea ochilor lor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul tuturor şi Dumnezeu, ca pe o Curată, te-a ales din neamuri pe tine, pururea Fecioară şi pântecele tău Palat Neîntinat l-a făcut, Singurul Împărat al veacurilor; şi din tine, Născătoare de Dumnezeu, S-a arătat oamenilor.



Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Perechea cea Dumnezeiască cea întru o frăţie, nu a pătimit despărţire, căci într-o nădejde crezând în Treimea Cea Nedespărţită şi Sfântă, cu darul a împreunat pe cei ţinuţi în despărţirea înşelăciunii celei necuvioase.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreptarul adevărului şi cu tesla cunoştinţei celei Dumnezeieşti, cu dreaptă credinţă, purtătorilor de chinuri, netezind minţile cele pietroase, le-aţi făcut biserici Sfintei Treimi, cu putere Dumnezeiască şi cu strălucirea Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măriţilor Mucenici, arătatuv-aţi tăietori ai rădăcinii a toată răutatea şi săditori a toată dreapta credinţă prin cuvinte şi fapte, ca unii ce aţi sădit în inimile cele înţelenite pe Cuvântul Cel Odrăslit, din Dumnezeiască rădăcină a lui Iesei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Taina cea mare şi ascunsă, mai înainte de toţi vecii, care nu a fost cunoscută neamurilor celor trecute, prin Preacurata Fecioară S-a arătat Cuvântul Tatălui Cel mai înainte de veci, Care S-a Întrupat şi S-a făcut Om.



Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pătimitorii lui Hristos cei legiuiţi, prin răbdare neplecată biruind pe cei nelegiuiţi, au luat sfârşit vrednic de laudă, necufundându-se în deşertăciunea păgânătăţii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-vă sabie a Duhului Celui Puternic, fericiţilor, aţi rănit pe vrăjmaşii cei fără de trup; şi cu dreaptă credinţă aţi închipuit patima cea fericită a Celui Rănit în coastă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca două organe preaînfrumuseţate, pururea măriţilor, v-aţi arătat Bisericii lui Hristos, nu lapte revărsând, ci izvorând dar îndestulat şi mântuitor de tămăduiri, pururea pomeniţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vindecă sufletul meu cel bolnav de păcat, Preacurată, Singura ce ai născut pe Vindecătorul sufletelor, pe Care Dumnezeieştii mucenici mărturisindu-L, s-au arătat tămăduitori ai patimilor.

Irmosul:

Crăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.



CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca o pârgă a firii...

Pe mucenicii cei binecredincioşi şi cugetători de Dumnezeu, pătimitorii lui Hristos, cu preamărire îi cinstim astăzi pe Sfinţii Mucenici Flor şi pe Lavru, ca să câştigăm prin rugăciunile lor dar şi milă şi să ne mântuim de năpaste şi din primejdii, de urgie şi de mâhnire, în ziua judecăţii.



Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru cei cu nume mare, răsturnând zeii cei de lemn şi de pietre ai celor fără de Dumnezeu, s-au ridicat pe ei înşişi cu stâlpi ai cunoştinţei lui Dumnezeu, către cei ce cântă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Plini fiind de Focul Duhului Celui Dumnezeiesc, mucenicilor, preacuvioşii bărbaţi osândiţi pe nedrept a fi aruncaţi în cuptor, cu ploile rugăciunilor voastre cele Dumnezeieşti, nevătămaţi i-aţi păzit, măriţilor mucenici.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţii Flor şi Lavru, Mucenicii, dau bolnavilor tămăduire, celor năpăstuiţi izbăvire, tuturor celor primejduiţi scăpare, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un Trandafir din văile vieţii te-a ales pe tine, Fecioară şi sălăşluindu-Se întru tine cu Trupul, a ieşit bine miresmându-ne cu miresmele cunoştinţei de Dumnezeu, pe noi cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, pururea Preacurată.



Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu graiul cel viu, pururea preamăriţilor, sufletele cele topite de foametea hranei celei mântuitoare hrănindu-le, v-aţi arătat purtare de grijă săracilor şi sărmanilor, pe toţi îndestulându-i şi lui Hristos cântându-I: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţită având şi viaţa şi săvârşirea, înţelepţilor, ascunşi fiind multă vreme, aţi răsărit din pământ mai mult decât razele soarelui, razele minuni lor celor preamărite, nouă celor ce cu credinţă cântăm: preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Doi luminători v-aţi arătat, întru înţelegătoarea tărie a Bi sericii, strălucind cu sfinţenie şi în chip vădit luminaţi pururea toată făptura cu facerile de minuni, de chinuri Purtătorilor, cântând: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Sfântă decât îngerii, Preasfântă Fecioară, ca Singura ce ai născut pe Sfântul sfinţilor, Cel Ce pentru milostivire, cu neamestecare Om făcându-Se precum suntem noi, ca să mântuiască pe cei ce neîncetat cântă Lui: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Chinuitorul haldeilor a ars nebuneşte, de şapte ori, cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a cântat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.



Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Iată dar, striga de demult David: ce este bun şi frumos şi de mântuire, fără numai a locui arătat Dumnezeieştii fraţi împreună în Duhul, luptându-se în chip lămurit şi ridicând biruinţe asupra diavolului. Pe aceia, după vrednicie, să-i fericim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-v-aţi prin dar frumoşi ochi ai Bisericii celei cinstite şi mai înainte de moarte şi după sfârşitul cel sfinţit, sfinţilor şi aţi deschis ochii cei de demult orbiţi de întunericul cel cumplit, întru Slava Făcătorului de bine tuturor, Mucenicilor Flor şi Lavru, vrednicilor de minune.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu semne arătate şi înfricoşătoare, a descoperit Hristos, precum a zis odinioară, mormântul şi sicriul vostru, sfinţilor, unde zăceau cu sfinţenie trupurile cele prearăbdătoare, trimiţând afară cu îndestulare raze tămăduitoare şi bună mireasmă vrednică de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţilor Mucenici Lavru şi Flor, doimea cea Dumnezeiască şi purtătoare de lumină, cu adevărat bunilor biruitori mucenici, în cer pururea stând, înaintea Treimii, Făcătorului tuturor, cereţi mântuire de păcate şi de rele, celor ce cu credinţă prăznuiesc pe pământ Dumnezeiască pomenirea voastră.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înfricoşătoare este naşterea ta, Maică Preacurată; căci, mai presus de fire, ai născut pe pământ pe Cuvântul lui Dum nezeu, făcându-Se Om, rămânând Fecioară precum erai şi mai înainte. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu cu limba şi cu inima mărturisindu-te, te mărim.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.



SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe vitejii biruitori şi pătimitorii cei înţelepţi, pe Sfântul Flor şi pe Înţeleptul Lavru, în cântări toţi credincioşii după datorie să-i lăudăm, căci au propovăduit pe Hristos Dumnezeu Cel mai înainte de veci şi care, prin pătimire, au stricat înşelăciunea idolilor. Pentru aceasta, prin credinţă ruşinând pe chinuitori, au dobândit prin dar, Slava Cea Nestricăcioasă; drept aceea, să grăim către dânşii: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.



SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Spune Davide, ce praznic este acesta pe care l-ai lăudat oarecând în Cartea Psalmilor, că pe Fiica, Maica lui Dumnezeu şi Fecioara, a mutat-o la locaşurile cele de acolo, Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa fără de sămânţă. Şi pentru Aceasta, se bucură maicile şi fecioarele şi miresele lui Hristos, cântând: Bucură-te, Ceea ce te-ai mutat la Împărăţia cea de sus.

Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”


 



Pe cei ce cu dragoste icoana ta o cinstesc,

cerând cu evlavie dumnezeiescul ei har,٭auzi’i de-a pururea;

toată împresurarea٭risipeşte-le grabnic,

turma ta o păzeşte٭de primejdia toată,

a-toate-Împărăteasă·şi Maică a Domnului.
 C a n o n u l

PeasnaIa. Glasul al 8-lea(Apa trecând’o).

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

De multe ispite împresuraţi,٭nădejdea în tine,٭Născătoare-de-Dumnezeu,

punându-ne, tu ne izbăveşte,٭Împărăteasă-a-toate, cu harul tău.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Momelile patimilor drăceşti٭dinspre toată partea٭turma ta o înconjură;

tu, dar, şi acum o izbăveşte,٭Împărăteasă-a-toate, cu harul tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Maica Împăratului tuturór,٭celor ce aleargă٭la fierbinte solirea ta

dă-le sănătate tuturora,٭Împărăteasă-a-toate, cu harul tău.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Neîntârziat celor ce bolesc٭sufletul şi trupul٭vindecării dumnezeieşti
le învredniceşte, ca o bună,٭Împărăteasă-a-toate, cu harul tău.

Peasna a IIIa. Οὐρανίαςἀψῖδος(Cel ce bolta cerească).

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Păzitoarea cea una٭a tuturór credincioşilor,

cu a ta purtare de grijă٭din toate relele

grabnic ridică-ne,٭Împărăteasă-a-toate,

că poţi câte le voieşti,٭Maica Stăpânului.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Rugăciunea primeşte-o٭robilor tăi pururea

şi din tot necazul şi boala٭scapă’i cu harul tău,

că solitoare te-avem,٭Împărăteasă-a-toate,

la Unul-Născut al tău,٭Maica Stăpânului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Atotmilostivul٭născându’L, Maică a Domnului,

uşă şi fântână a milei٭te-a dat zidirilor;

pentru aceasta şi-acum٭pe robii tăi miluieşte’i,

cuptorul ispitelor٭grabnic stingându-le.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Acereştilor daruri٭vistierie ştiindu-te,

o, Împărăteasă-a-toate,٭pe tine te rugăm:

toate smintelile٭ce ne cuprind, Preacurată,

şi-acum conteneşte-le,٭cu mijlocirea ta.

şi aceste două tropare

Necazul,٭Prealăudată, şi boala şi neputinţa

alungă-le tuturór ce vin la icoana ta

A-toate-Împărăteasă numită.

Îndură-te,٭de-Dumnezeu-Născătoare Prealăudată,

şi chinul meu cel trupesc degrab conteneşte-mi’l

şi vindecă’mi sufleteasca durere.
Şi preotul îi pomeneşte pe cei pentru care se săvârşeşte slujba Paraclisului: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta… După ce se sfârşesc ecteniile, cântăm:

Sedealna. Glas 2. Τὰἄνω ζητῶν.

Ne’ntâmpini mereu٭cu acoperământul tău

şi grabnic ne scapi٭din boală şi din patimă,

pe cei ce strigăm: Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne,

tămăduire iute trimiţând,
Stăpână,٭scăparea cea preagrabnică.

Peasna a IVa.ΕἰσακήκοαΚύριε(Auzit-am, Doamne).

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pe cei care chemându-te٭cer, Împărăteasă, milostivirea ta

îi auzi, ceea ce L-ai născut٭pe Miluitorul muritorilor.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Năvălirea vrăjmaşilor,٭o, Împărăteasă, şi uneltirea lor

risipeşte şi dă linişte٭celor ce râvnesc acoperirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vindecare preagrabnică٭dai, Împărăteasă, celor ce suferă;

pentru care cu osârdie٭îţi cântăm cântare de laudă.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Chezăşie nădejdilor٭şi zid mântuirii agonisindu-te,
Născătoarea Celui milostiv,٭ne tămăduim de toată patima.

Peasna a Va.Φώτισονἡμᾶς(Luminează-ne pe noi).

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Norii m’au cuprins,٭ai ispitelor, Stăpâna mea,

dă’mi ajutorul tău, Curată, degrab,

aducătoarea٭Mântuirii muritorilor.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Scapă’i şi acum٭din primejdie pe robii tăi,

Împărăteasă, Maica lui Dumnezeu,

dând mântuire٭tuturora ce te laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stinge-ne degrab٭focul patimii cu apele

solirii tale, Maică, la Fiul tău,

că Apa vie٭ai izvorât-O din pântece.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Vindecă şi-acum٭toată boala credincioşilor,

purtând de grijă, Maică, robilor tăi,
şi sănătate٭dă-le iute cu solirea ta.

Peasna a VIa. Τὴνδέησιν(Rugăciunea voi vărsa către Domnul).

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

De moarte٭şi de necaz izbăveşte’i٭pe cei care ţi se roagă, Fecioară,

şi năvălirea vrăjmaşilor, iarăşi,٭îndepărteaz’o degrab de la turma ta,

Împărăteasa tuturór,٭că putere ai, Maica Stăpânului.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Scăpare٭nedezminţită te cunosc٭şi liman de mântuire, Fecioară,

norii ispitelor iute gonindu’i٭şi dezlegare făcând datoriilor,

a celor deznădăjduiţi٭minunată nădejde, Stăpâna mea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Durerea٭şi răutatea m’au ajuns;٭nu e trupului meu vindecare;

ci ceea ce pe Izvorul vieţii,٭pe Ziditorul, purtat-ai în pântece,

din boală izbăveşte-mă٭şi îmi dă sănătate, Stăpâna mea.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Pricínă٭a mântuirii de rele٭te avem, Împărăteasă-a-toate,

la tine, dar, alergăm cu credinţă٭şi dezlegare luăm cu solirea ta;

pentru aceasta şi acum٭stricăciunea şi răul goneşte-ne.
şi aceste două tropare

Necazul,٭Prealăudată, şi boala şi neputinţa

alungă-le tuturór ce vin la icoana ta
A-toate-Împărăteasă numită.

Născut-ai٭netâlcuit pe Cuvântul, Fecioară Maică,

pe Carele prin cuvânt în pântece L-ai luat,

lucrând mântuire la toată lumea.
Şi preotul rosteşte ecteniile, apoi cântăm:

Condacul. Glas 2. (Păzitoarea creştinilor nebiruită).

Păzitoarea celor ce cu râvnă te laudă

Solitoarea cea nedezminţită la Fiul tău,

nu îi trece pe păcătoşii care te cinstesc,

ci sileşte, Maică, la Hristos٭şi milostiv ni’L fă degrab,

că strigăm cu osârdie:

Roagă-te, Preacurată,٭şi-ajută-ne ca o bună,
ceea ce pururi izbăveşti٭din primejdie pe robii tăi.

Condacul 1

Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Icosul 1

Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:

Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre

Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator

Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup

Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată

Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii

Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului

Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii

Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă

Bucură-te, stea strălucită de har

Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie

Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei

Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 2

Cuvântul cel Nenăscut încape într-un prunc, prin tine, Fecioară, aducând tămăduire tuturor celor care cinstesc Naşterea din tine, cea nefurată de nuntă, cântând: Aliluia!

Icosul 2

Căutând să cunoască ceea ce este necunoscut, a strigat Fecioara către îngerul cel vestitor: „Arată-mi cum eu, Fecioară fără pată, pot fi maică a Celui Preaînalt?”. Iar Gavriil cu frică i-a răspuns, strigând unele ca acestea:

Bucură-te, cea aleasă de Sfatul Cel Preaînalt

Bucură-te, cea repede auzitoare a celor ce se roagă ţie

Bucură-te, comoara de pace a lui Hristos

Bucură-te, nădejdea şi puterea poporului tău

Bucură-te, minunată nimicitoare a blestemului cancerului

Bucură-te, vindecătoarea neputinţelor

Bucură-te, apărătoarea lumii

Bucură-te, izbăvitoare de griji

Bucură-te, alinătoarea plânsului şi a lacrimilor

Bucură-te, care deschizi porţile mântuirii tuturor

Bucură-te, sceptru şi putere a celor ce locuiesc în Sfântul Munte

Bucură-te, toiagul călugărilor şi al laicilor

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 3

Puterea celui Preaînalt te-a umbrit, Fecioară, şi Cel Neatins S-a făcut trup, arătându-te pe tine poiană dulce a celor ce voiesc să culeagă mântuirea atunci când cântă: Aliluia!

Icosul 3

Icoana ta „Împărăteasă a toate” a fost slăvită, o, Maică a lui Dumnezeu, atunci când vindecările au prins a curge din chipul tău. Tu dai vindecare celor care cântă înaintea ei cu credinţă, înmulţind cântările astfel:

Bucură-te, Maică a Luminii Nestinse

Bucură-te, biruinţa celor care rabdă până la sfârşit

Bucură-te, doctor adevărat al celor ce bolesc şi sunt în necaz

Bucură-te, zid apărător al văduvelor şi orfanilor

Bucură-te, deschizătoare a uşilor Raiului

Bucură-te, apărătoare a celor ce trudesc şi duc sarcini grele

Bucură-te, mijlocitoare pentru mântuirea credincioşilor

Bucură-te, ceea ce te rogi pentru neamul creştinesc

Bucură-te, scară cerească prin care ne ridicăm de pe pământ la Cer

Bucură-te, apă vie care speli păcatele noastre de moarte

Bucură-te, mieluşeaua care păzeşti inimile celor neprihăniţi

Bucură-te, văl apărător care adăposteşti copiii Bisericii

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 4

Vrând să dea viaţă lumii, Stăpânul tuturor S-a sălăşluit în pântecele tău, fără să ştii de bărbat, arătându-te pe tine Maică a credincioşilor, învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Slăvite lucruri ne-au înconjurat de la tine, o, Cetate a lui Dumnezeu, prin vindecările pe care le reverşi, şi primind izvoare răcoritoare de vindecare, îţi strigăm cu mulţumire unele ca acestea, o, Împărăteasă a toate:

Bucură-te, iarbă vindecătoare care uşurezi suferinţa

Bucură-te, răcoreală care potoleşti fierbinţeala bolii

Bucură-te, flacără care arzi blestemul cancerului

Bucură-te, cea care ridici din patul durerii pe cei pe care doctorii nu-i mai pot ridica

Bucură-te, cea care îţi arăţi faţa ta cea preacurată celor aleşi ai tăi

Bucură-te, cea care ne scoţi din cătuşele păcatelor

Bucură-te, căci prin tine ne-a fost dată scoaterea din moarte

Bucură-te, că prin tine mulţime de credincioşi au fost mântuiţi

Bucură-te, înălţime curată, neatinsă de gândul omenesc

Bucură-te, adâncime trăită de lume

Bucură-te, cea care ai fost profeţită de Patriarhii Vechiului Testament

Bucură-te, călăuzitoarea ierarhilor care se roagă ţie

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 5

Te-ai arătat a fi, o, Fecioară, templul cel preacurat al Mântuitorului. De aceea, cădem înaintea ta, Preacurată, şi cerem să ne faci şi pe noi fii ai lui Dumnezeu, ca să strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 5

Cetele îngerilor, văzând în mâinile tale pe Cel Ce a făcut cu mâna pe om, şi cunoscându-te a fi Doamnă şi Stăpână, deşi singură te-ai numit „Roaba Domnului”, Preacurată, cu grabă slujesc ţie, una binecuvântată, cu cântări ca acestea:

Bucură-te, cea pe care Dumnezeu te-a pus mai presus decât oştile cereşti

Bucură-te, cea care umpli lumea cu vindecări minunate

Bucură-te, cea care auzi slava şi laudele Cerurilor

Bucură-te, cea care primeşti mulţumirile pământului

Bucură-te, cea care arzi sămânţa putreziciunii din inimile noastre

Bucură-te, zeloasă biruitoare a vicleniilor diavolului

Bucură-te, ceea ce umpli valea acestei vieţi cu lacrimi de bucurie

Bucură-te, ceea ce prefaci grijile în dulceaţă cerească

Bucură-te, miros de bună mireasmă, primit de Dumnezeu

Bucură-te, nemăsurată bucurie a păcătoşilor care se pocăiesc

Bucură-te, armura adevărului împotriva ispitelor

Bucură-te, scut de apărare împotriva duşmăniei şi a distrugerii

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 6

Binevestitorii Cuvântului lui Dumnezeu, Apostoli ai Mântuitorului, minunat au fost aduşi de faţă, Fecioară, când ai fost ridicată de la pământ la Cer, ca să-I poată cânta cu o inimă şi cu o gură lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Har minunat s-a arătat din icoana ta, Împărăteasă a toate, când tânărul cel întunecat de învăţături satanice a căzut ţeapăn la pământ înaintea ei şi, slobozit din legăturile întunericului, cu frică şi cu bucurie a strigat către tine acestea:

Bucură-te, îndreptătoarea vieţii păcătoase

Bucură-te, mângâierea celor chinuiţi

Bucură-te, alungătoarea hoardelor de demoni din Biserică

Bucură-te, risipitoarea norilor întunecaţi ai păcatului

Bucură-te, distrugătoarea capcanelor celor nevăzute

Bucură-te, atotputernica biruitoare a vrăjilor sataniceşti

Bucură-te, far care luminezi calea celor rătăciţi

Bucură-te, nor care aperi pe cei nevinovaţi de rele

Bucură-te, munte care ne hrăneşti pe noi cu mană cerească

Bucură-te, vale a acestei vieţi, care ne saturi cu umilinţa lui Hristos

Bucură-te, piatră scumpă a Împărăţiei Cerurilor

Bucură-te, rază a luminii celei veşnice

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 7

Voind să Te dai pe Tine Însuţi hrană celor credincioşi, Te-ai întrupat din Sfânta Fecioară, ca primind Preacuratul Tău Trup şi Sfântul Tău Sânge, să Te cunoaştem pe Tine, Dumnezeul cel Adevărat. De aceea, minunându-ne de această neatinsă înţelepciune, strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 7

Făcătorul a toate ne-a mai descoperit o taină, când împreună cu Apostolii Săi a mâncat Cina cea de Taină. Iar noi, care ne rugăm Împărătesei a toate să ne facă părtaşi Sfintelor Daruri, îi aducem cântări ca acestea:

Bucură-te, dătătoare a Pâinii Cereşti

Bucură-te, purtătoarea vieţii celei veşnice

Bucură-te, potir din care ne împărtăşim cu Hristos

Bucură-te, ceea ce te uneşti suflet şi trup cu Hristos

Bucură-te, linguriţă de aur, plină cu Tainele Cereşti

Bucură-te, chivot nepreţuit în care se află Sfintele Daruri

Bucură-te, cea care ne arăţi Sfânta Împărtăşanie

Bucură-te, masă binecuvântată, care ne dai hrana cea sfântă

Bucură-te, cea care îi aşezi de-a dreapta ta pe cei care se împărtăşesc cu cinste

Bucură-te, cea care scoţi din iad pe apărătorii Sfintei Liturghii

Bucură-te, călăuzitoarea celor morţi spre fântâna nemuririi

Bucură-te, tare adăpost de pace pentru copiii tăi

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 8

Privind la minunata Naştere a lui Hristos şi părăsind grijile cele lumeşti, să ne înălţăm inimile, căci pentru aceasta S-a întrupat Cel Preaînalt, ca să ne tragă la Sine pe cei ce-I cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Fiind dintotdeauna în sânul Tatălui, Cuvântul cel Necuprins S-a făcut Trup pe pământ. Dumnezeu Cel Mare a slăvit-o pe Fecioara şi a căutat spre smerenia Maicii Sale, care aude de la noi cuvinte ca acestea:

Bucură-te, chivot al necuprinsului Dumnezeu

Bucură-te, cea care arăţi lumii pe Creatorul Cel mai presus de lume

Bucură-te, cutremurătoare a puterii morţii

Bucură-te, vindecătoarea rănii lui Adam

Bucură-te, leac vindecător al rănilor sufleteşti

Bucură-te, untdelemn sfânt care ungi rănile trupeşti

Bucură-te, uşurătoarea durerilor celor care nasc

Bucură-te, cea care biruieşti iadul

Bucură-te, cea care toceşti boldul morţii

Bucură-te, nădejdea învierii de obşte

Bucură-te, cea care aduci adevărată mântuire ortodocşilor

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 9

Toată firea cea îngerească şi cea omenească s-a uimit de slăvita şi neînţeleasa Ta întrupare, Cuvântule al lui Dumnezeu. Luând aminte cu minunare la această taină a smereniei, cu frică şi cutremur, noi cei mulţumitori strigăm către Tine: Aliluia!

Icosul 9

Răniţi fiind cu multe boli, am primit vindecări peste măsură de la icoana ta, o, Împărăteasă a toate şi, prin credinţă, îmbogăţindu-ne cu har, cu glas mare strigăm către tine:

Bucură-te, statornică păstrătoare a sănătății pruncilor

Bucură-te, aducătoare de sănătate celor bolnavi

Bucură-te, vindecătoarea copiilor bolnavi

Bucură-te, mama tinerilor în suferinţă

Bucură-te, cea care ridici pe cei ce zac pe patul bolii

Bucură-te, întărirea celor stăpâniţi de frica morţii

Bucură-te, cea care iei seama la plânsul bărbaţilor

Bucură-te, cea care asculţi suspinul nostru

Bucură-te, cea care îneci durerea pământească în bucuria cerească

Bucură-te, răbdare cerească în faţa furtunilor devastatoare

Bucură-te, cea care aduci bucurie celor ce plâng

Bucură-te, ceea ce aduci îmblânzirea relelor, pe aripile rugăciunii

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 10

Vrând să mântuiască firea omenească stricată prin păcat, Creatorul tuturor a pogorât peste tine ca roua peste lâna lui Ghedeon, şi te-a făcut rug aprins. Dumnezeu fiind, El S-a făcut Om, pentru care pururea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Zid apărător eşti fecioarelor, Preacurată, şi celor care se luptă pentru curăţire. Dumnezeu S-a sălăşluit întru tine, curăţind întreaga fire cugetătoare, eliberând-o de toată întinăciunea, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, cea care vorbeşti cu cei care caută tăcerea

Bucură-te, coroană a celor care îşi păstrează neatinsă fecioria

Bucură-te, început şi sfârşit al desăvârşirii duhovniceşti

Bucură-te, tezaur al revelaţiei divine

Bucură-te, cunoscătoare a sfatului Sfintei Treimi

Bucură-te, izvor al mântuirii bărbaţilor virtuoşi

Bucură-te, înălţime neatinsă de minţile trufaşe

Bucură-te, adăpost deschis pentru inimile umile

Bucură-te, Preacurată, mai imaculată decât Cerurile

Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi serafimii

Bucură-te, cea plină de veselie, căreia Arhanghelul ţi-a spus: „Bucură-te!”

Bucură-te, cea mângâiată, care ai atins cu mâna pe Hristos Cel Înviat

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 11

Străduindu-ne cu mintea să aducem o cântare Mântuitorului, noi şi eu nevrednicul, Stăpână şi Doamnă, rămânem robii tăi; căci cine poate fi vrednic să aducă imnuri lui Dumnezeu, al Cărui nume este ca mirul curat; de aceea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Ca o mare lumină – Răsăritul Cel de Sus – Fiul tău şi Dumnezeu a strălucit peste noi, cei ce locuim întru întuneric. Ci vino şi la noi, Fecioară! Tu eşti lumânare într-un sfeşnic, un copil purtător de lumină al Bisericii, care ne îndemni să-ţi aducem cântări ca acestea:

Bucură-te, zori ai Soarelui cunoaşterii

Bucură-te, lăcaş al firii dumnezeieşti

Bucură-te, lumina din care se ţese haina sfinţilor

Bucură-te, torţă care înlături întunericul demonilor

Bucură-te, luminarea minţilor nepricepute

Bucură-te, lumină pentru inimile păcătoase

Bucură-te, mâna cea dreaptă, care ne scoţi pe noi din marea deşertăciunilor

Bucură-te, rază de lumină, care călăuzeşti spre Împărăţie sufletele celor mântuiţi

Bucură-te, fulger care-i faci să tresară pe cei nepocăiţi

Bucură-te, luminătoarea conştiinţelor nepocăite

Bucură-te, îmblânzirea Judecăţii lui Dumnezeu

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 12

Vrând să ne dea Harul Său, Dătătorul Vechiului Testament ne-a dăruit Testamentul cel Nou. Şi primind astfel Harul – nu prin lucrarea legii, ci prin credinţa cea adevărată – şi aflând astfel mântuirea, Îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 12

Înălţăm imnuri Naşterii sfinte, aşa cum Israel preamărea cu chimvale tabernacolul legii vechi care era doar umbra ta, Maică şi Fecioară, adevăratul Tabernacol pe care noi, acum, te slăvim cu bărbăţie, ca să auzi de la toţi spuneri ca acestea:

Bucură-te, cântec cântat de înălţimi

Bucură-te, psalm răsunând jos

Bucură-te, vrednică roabă a Unuia Dumnezeu

Bucură-te, cea plăcută Sfintei Treimi pentru smerenia ta

Bucură-te, cea care porţi în tine pe Cel Care a făcut veacurile

Bucură-te, tron al Celui Care ţine universul în mâinile Sale

Bucură-te, taină neînţeleasă a vârstelor şi a timpurilor

Bucură-te, nădejde tare a popoarelor şi a neamurilor

Bucură-te, adevărată bucurie a preoţilor cucernici

Bucură-te, repede auzitoare a rugăciunilor din biserici şi din chilii

Bucură-te, vas al milei, ales de Dumnezeu

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 13

O, Maică, Împărăteasă a toate, care ai purtat pe Cuvântul Cel mai Sfânt decât toţi sfinţii, primeşte această cântare a noastră, vindecă-ne de bolile de moarte şi scoate-ne din judecata ce va să vie, pe noi cei ce-ţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (acest Condac se repetă de trei ori)

Apoi se citesc Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:

Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre

Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator

Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup

Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată

Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii

Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului

Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii

Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă

Bucură-te, stea strălucită de har

Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie

Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei

Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 1

Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Tropar (Glas 4)

Stăpână şi Doamnă, prin dătătoarea de bucurie și preacinstită icoana ta „Împărăteasă a toate”, mântuieşte pe cei care cu fierbinţeală cer mila ta; slobozeşte-i din toate durerile pe cei care aleargă la tine, din toate necazurile scapă turma ta, care cere de la tine mijlocirea ta.

Rugăciunea întâi către Maica Domnului

Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
 Peasna a VIIa. ΟἱἐκτῆςἸουδαίας(Feciorii lui Israil).

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Străluceşti ca un soare٭în icoana ta, Maică a Ziditorului,

şi mântui în primejdii٭pe robii tăi, Stăpână,٭cu purtarea de grij’a ta,

că pe Hristos L-ai născut,٭Mântuitorul lumii.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Născătoare curată·de Dumnezeu socotindu-te mântuire luăm,

scăpând, Împărăteasă,٭din toată neputinţa,٭şi strigăm Ziditorului:

bine eşti cuvântat,٭Dumnezeul٭părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bogăţie şi strajă٭şi scăpare, Stăpână, avem icoana ta,

cinstindu-o cu râvnă,٭că râuri de minune٭izvorăşte de-a pururea,

şi lăudăm pe Hristos,٭pe Cel născut din tine.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Îngrijeşti sufleteşte٭şi trupeşte, Stăpână, de moştenirea ta

şi dai tămăduire٭cu dragoste de maică٭cuprinzându’L pe Fiul tău
şi cu putere solind٭celor ce vin la tine.

Peasna a VIIIa. ΤὸνΒασιλέα(Pe Împăratul Ceresc).

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pentru solirea٭Împărătesei-a-toate,

nu mă trece, Hristoase, cu vederea,

pururi să Te laud,٭a-toate-Împărate.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Tămăduire٭celora care te roagă

dăruieşti, de-Dumnezeu-Născătoare,

care şi îţi cântă٭Naşterea negrăită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiescul٭Mir, Cel născut dintru tine,

din cinstita ta icoană, Stăpână,

mirul minunii٭pururi îl izvorăşte.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Norii ispitei,٭Împărăteasă-a-toate,

şi-a vrăjmaşilor nebună mânie

alungă şi scapă’i٭pe cei care te cântă.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului,

cântându’L şi preaînălţându’L întru toţi vecii.

»Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă Oştile Îngereşti, lăudaţi’L
»şi preaînălţaţi’L întru toţi vecii.

Peasna a IXa. Întâi Irmósul, fără stih.

»Fecioară Preacurată,٭cei mântuiţi prin tine

»de-Dumnezeu-Născătoare te mărturisim,
»cu netrupeştile Cete٭pe tine mărindu-te.

Apoi troparele.

ΚυρίωςΘεοτόκον(Cu adevărat de-Dumnezeu-Născătoare).

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pricină nesmintită٭a mântuirii noastre

cei muritori, Preacurată, pe tine te ştim,

de-Dumnezeu-Născătoare,٭Maica Stăpânului.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Nu trece cu vederea٭lacrimile mele,

ceea ce suliţa morţii, Stăpână, ai frânt,

de-Dumnezeu-Dăruită,٭cu zămislirea ta.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Atoată bucuria٭– bucură-te – vasul,

că bucuriei Plinirea O ai născut,

şi din necazuri, Stăpână,·ridică’i pe robii tăi.

Stih:Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pe cei care aleargă٭la tine, Preacurată,

îi mântuieşte şi apără’i pururea,

că pe Hristos-Mântuirea·purtat-ai în pântece.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu raza feţei tale,٭ca odinioară,

de pâcla patimilor izbăveşte-mă,

că te vestesc născătoare·a Razei Părintelui.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

De rele şi durere٭şi toată neputinţa

tămăduieşte’i pe cei cere suferă,

care şi cer, Preacurată,٭acoperirea ta.

Şi îndată:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare-de-Dumnezeu, cea pururea-fericită şi preanevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru.

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără-de-asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare-de-Dumnezeu, te mărim.

Megalinariile.

Cerurile toate le covârşeşti٭şi toată zidirea,٭Născătoare-de-Dumnezeu,

că luând în tinefocul Dumnezeirii

te-ai arătat, Fecioară,٭car purtător-de-foc.

Maică Împăratului cerului٭fiindu’I, Fecioară,٭covârşeşti cu adevărat

făpturile toateşi te cinstim cu toţii,

A-toate’mpărătesă·pe tine ştiindu-te.

Vezi’mi neputinţa, Stăpâna mea,٭vezi’mi şi necazul,٭Născătoare-de-Dumnezeu,

vezi’mi, Preacurată, a inimii durere

şi şterge’mi, ca o bună,٭fărădelegile.

Gândurilor tot întunericul,٭Maică a Luminii,٭luminează’mi cu harul tău,

până să m’apuce cumplitul ceas al morţii,

şi stării ceĭ dea dreapta٭învredniceşte-mă.

apoi a Botezătorului:

Al Domnului slavei Botezător٭, sfeşnice curate al Luminii Celei cereşti,

sfeşnicul aprinde’mi, pe cel al minţii mele,

cel stins cu trândăvia, şi luminează-mă.

şi, cea din urmă:

Cu toate oştirile Îngereşti, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi,

si cu tot Soborul Sfinţilor, Stăpână,

Fiului tău te roagă toţi să ne mântuim.
 Celor٭ce cad la icoana ta,

o, Împărăteasă-a-toate,٭Maică a Domnului,

cerându’ţi solirile٭la Împăratul Hristos,

potoleşte-le patima,٭goneşte-le boala,

durerile trupului٭grabnic stingându-le,

pururi٭să-ţi aducem cântare,

Maica Dumnezeului nostru,

lauda cea mare a Creştinilor.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi

şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalţ, Maica lui Dumnezeu,

păzeşte-mă sub acoperământul tău.

şi troparul acesta pe glasul întâi

Pentru rugăciunile tuturórSfinţilor Tăi, Doamne,

şi ale Născătoarei-de-Dumnezeu,
pacea Ta dă-ne-o nouă şi ne miluieşte pe noi, ca un singur Îndurat.

18 august – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului "Pantanassa";Sfântul Mucenic Ermi; Sfântul Mucenic Serapion; Sfântul Mucenic Leon; Sfântul Mucenic Polien; Cuvioșii Barnabas și Sofronie; Sf. Cuv. Ioan de la Rila; Sf. Mc. Fior și Lavru; Sf. Mc. Emilian, episcopul cetății Trevi




Icoana Maicii Domnului Pantanassa - vindecătoarea de cancer




Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea, şi a fost adusă de la Nea Skiti de către obştea lui Gheronda Iosif Vatopedinul la mănăstirea Vatoped. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari.

Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:

Într-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment, o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit, a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios.

Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Sunt cunoscute foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domnului Pantanassa.

De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia după ce au fost duse – la cererea Patriarhului Moscovei – trei copii ale icoanei Pantanassa: una la biserica Tuturor Sfinţilor din Crasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam.

Câteva icoane ale Maicii Domnului Pantanassa vindecătoare de cancer – copii după original – pot fi găsite spre închinare şi în România: la biserica Rusă din Bucureşti, la Sfânta Mănăstire Oaşa din judeţul Alba şi la mănăstirea Şinca Nouă din Judeţul Braşov.

De asemenea, parohia ortodoxă română „Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul mucenic Alban” din Luton, Marea Britanie, a primit în primăvara anului 2014, ca binecuvântare, o copie a icoanei Maicii Domnului Pantanassa de la mănăstirea Vatoped.

Aşadar, să alergăm cu credinţă la ajutorul acestor icoane, cerând ulei de la candela Maicii Domnului şi aghiazmă, şi citind în faţa icoanei Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului.

La mănăstirea Vatoped, Icoana Maicii Domnului Pantanassa este sărbătorită pe 15 Octombrie, în timp ce la metocul Sfântul Nicolae din Porto Lagos, prăznuirea se face pe 11 septembrie. În Rusia, icoana este sărbătorită pe 18 August.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Ioan de la Rilasf_cuv_ioan_de_la_rila
Acest mare ascet şi sfînt al Bisericii Ortodoxe s-a născut lîngă Sofia, în Bulgaria, în oraşul Skrino, în timpul domniei Ţarului Boris. El s-a născut din părinţi săraci dar foarte credincioşi şi plini de toată cuviinţa. După moartea părinţilor lui, loan s-a tuns monah şi s-a retras în sihăstria unui munte, unde sălăşluindu-se într-o peşteră a dus o viaţă de mari nevoinţe. Acolo el a îndurat atacurile cumplite ale dracilor, atît ale celor nevăzuţi, cît şi ale slugilor lor văzute: oameni străini şi ticăloşi, tîlhari, şi propriile lui rudenii. La urmă el s-a strămutat în Muntele Rila şi s-a sălăşluit în scorbura unui copac. El s-a hrănit numai cu ierburi şi cu păstăi de fasole care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au început să crească în apropiere de scorbura lui. Iarăşi prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, timp de mulţi ani Sfîntul loan de la Rila nu a văzut nici o faţă de om; aceasta pînă cînd a fost descoperit de nişte păstori care îşi căutau oile pierdute. Aşa s-a făcut Sfîntul cunoscut poporului, care a început să vină la el, căutînd ajutor în boală şi sfat în greutăţile şi nenorocirile vieţii. Chiar Ţarul Petru al bulgarilor a venit la scorbura lui loan, căutînd sfat de la el. Mulţi rîvnitori pentru Sfînta Credinţă şi vieţuirea monahală au venit şi sau sălăşluit în apropierea Sfîntului. In curînd acolo s-a înălţat o Sfînta Mănăstire, avînd o numeroasă obşte monahală. Sfiitul loan de la Rila s-a săvîrşit către Domnul cu pace la anul 946, în optsprezece zile ale lunii august, în vîrstă fiind de şaptezeci de ani. După moartea lui, el s-a arătat ucenicilor săi. La început sfintele lui moaşte au fost mutate la Sofia, apoi în Ungaria, apoi la Tîrnovo, iar la sfîrşit înapoi la Mănăstirea Rila, unde odihnesc şi astăzi. De-a lungul veacurilor Sfînta Mănăstire din Muntele Rila a fost o făclie aprinsă norodului, un loc al puterilor de minuni făcătoare, şi o mîngîiere duhovnicească pentru creştinii bulgari, mai ales în cumplitele vremuri ale robiei turceşti.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Fior şi Lavrusf-mc-fior-si-lauvru
Aceştia au fost fraţi după trup, după duh şi după vocaţie: amîndoi au fost creştini rîvnitori, şi cu îndeletnicirea amîndoi măiestri tăietori în piatră. Ei au locuit în Iliria. Un principe păgîn i-a angajat să îi zidească un templu ce urma a fi închinat idolilor. Dar s-a întîmplat că la vremea lucrului, a sărit o aşchie de piatră şi a orbit ochiul fiului popei idolesc, Merentius, care se uita curios la lucrarea celor doi pietrari. Văzîndu-şi fiul plin de sînge şi cu ochiul scos, preotul cel idolesc a început să strige cu mînie la cei doi pietrari, voind să-i bată. Dar cei doi fraţi i-au zis că de va crede în Domnul Hristos lisus Dumnezeu în Care credeau şi ei, fiul lui se va vindeca. Păgînul a făgăduit. Atunci Sfinţii Fior şi Lavru s-au rugat cu lacrimi de umilinţă către Dumnezeu, Domnul Cel Viu, şi au însemnat ochiul curs al copilului cu semnul Sfintei Cruci. Copilul s-a vindecat numaidecît, şi s-a făcut cu totul sănătos, aşa cum fusese şi mai înainte. Atunci Merentius şi fiul lui au primit din tot sufletul Sfîntul Botez. La scurt timp amîndoi aveau să ia cununa muceniciei prin foc, ca mărturisitori ai lui Hristos. După ce sfinţii fraţi Fior şi Lavru şi-au săvîrşit lucrarea templului, ei au ridicat deasupra lui o Cruce, au chemat toţi creştinii de faţă şi au făcut înaintea lui Dumnezeu rugăciuni de închinare a acestui templu Numelui Domnului lisus Hristos, cu priveghere de toată noaptea şi cu cîntări. Auzind acestea, cezarul Iliricului i-a aruncat pe toţi acei creştini în cuptoare de foc unde au ars de vii, iar pe Fior şi pe Lavru i-a  aruncat într-un puţ adînc, pe care 1-a umplut apoi cu necurăţie. Astfel au murit sufocaţi sfinţii. Sfintele lor moaşte s-au aflat de abia după mulţi ani, şi au fost mutate la Constantinopol. Sfinţii Mucenici Fior şi Lavru au băut paharul muceniciei în veacul al doilea după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Emilian, Episcopul cetăţii Trevi
Sfîntul Emilian s-a născut în Armenia. Dorindu-şi mucenicia pentru Hristos, el a mers în Italia că să predice Sfîntă Evanghelia lui la Trevi, sub domnia răului împărat Diocleţian. Acolo el a fost uns episcop al cetăţii Trevi. Ca urmare a celor multe minune lucrate de el prin puterea Duhului Sfînt, în timp ce era schingiuit pentru Domnul, cam la o mie de păgîni dintre cei care stăteau de faţă au crezut în Hristos lisus şi L-au mărturisit atunci cu glas mare. Ei cu toţii au fost omorîţi pe loc prin sabie ca şi Sfîntul Emilian, împreună cu Sfîntul Ilarion, părintele lui duhovnicesc, şi împreună cu fraţii duhovniceşti Dionisie şi Hermippus.
Luna august in 18 zile: pomenirea Sfintilor Mucenici Flor si Lavru (sec.II).
    Acesti sfinti Mucenici au fost frati dupa trup si dupa duh, crezand, adica, in Hristos si placandu-I Lui, prin fapte bune. Si erau, cu mestesugul sapatori in piatra, sub indrumarea unor Sfinti barbati, anume Proclu si Maxim, de la care au invatat nu numai mestesugul, ci si viata placuta lui Dumnezeu, a credintei crestine. Deci, mai intai, au fost ucisi, pentru Hristos, invataturii lor, apoi, Si ei, dupa invatatori, s-au facut mostenitori ai cununilor mucenicesti, patimind, pe vremea lui Licheon, dregatorul Iliricului.
    Inceputul patimirii lor a fost din niste pricini ca acestea: Un oarecare stapanitor, al altei tari, a rugat pe dregatorul Iliricului sa-i trimita niste iscusiti ziditori in piatra, ca sa ridice zeilor pagani o frumoasa capiste de piatra. Si au fost trimisi , la stapanitorul acela, acesti Sfinti, Flor si Lavru, ca unii ce erau mult mai iscusiti decat altii, la lucrul acela. Zidind ei capistea, dupa porunca aceluia, pretul pentru osteneala il imparteau saracilor, invatandu-i pe ei sfanta credinta in Hristos, iar ei petreceau in postiri, in rugaciuni si in osteneli, pentru ca noaptea se rugau, iar ziua isi savarseau lucrul lor, luand putina hrana, iar pe saraci hranindu-i cu indestulare. Dar, nu numai pe saraci, ci si pe un slujitori idolesc l-au adus la credinta lui Hristos, impreuna cu fiul sau. Ca, intr-una din zile, cioplind ei piatra, un fiu al aceslui slujitor, copil tanar, venind aproape de ei, pe cand sta el sa-i priveasca, deodata, piatra pe care o ciopleau, sarind o bucatica, a lovit pe copil in ochi si l-a vatamat. Racnind el si venind tatal lui si vazand sangerata fata copilului si ochiul ranit, si-a rupt hainele de jale. Si a inceput a ocara pe Sfintii lucratori, sarind sa-i bata, dar, fiind oprit de altii care erau acolo si care marturiseau nevinovatia lucratorilor si ca tanarul, singur, a fost pricina nenorocirii sale, apropiindu-se de cei ce ciopleau, fara sa se pazeasca. Iar Sfintii Flor si Lavru mangaiau pe copil, fagaduindu-i ca au sa tamaduiasca degraba ochiul copilului si au sa-l faca sa vada, ca si mai inainte.
    Deci, au inceput, noaptea, pe copil in casa lor si au inceput a-l invata cunostinta adevaratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos si ziceau: "De vei crede, din toata inima, in Dumnezeul cel propovaduit de noi, ochiul tau, indata, se va tamadui." Tanarul, insa, zicea: "Daca ochiul meu va fi asa precum era intai, voi crede si ma voi inchina Dumnezeului vostru, de vreme ce se cade a crede, cu adevarat, intr-Acel Dumnezeu, Care tamaduieste pe cei bolnavi si lumineaza ochii, mai mult decat in zeii care in loc sa tamaduiasca, imbolnavesc pe cei sanatosi." Si a povestit tanarul o intamplare de acest fel, zicand: "Este, intre slujitorii idolesti, unul, anume Erm, pe care, cu cativa ani mai inainte, voiau sa-l puna la slujirea idolilor. Deci, l-au dus la capistea lui Jupiter, sa puna idolul mana pe capul lui Erm, ca asa era randuiala, ca mana idolului, ce facuta sa se miste din umar, fiind ridicata in sus de altii, cu o funie de argint, si sa cada pe capul celui adus acolo. Dar, cand au coborat aceia mana pe capul lui Erm, din intamplare, a alunecat acea funie de argint, din mainile celor ce o tineau si, cazand mana pe fata lui Erm, i-a jupuit toata fata cu unghiile, pana la oase, iar dintii lui se vad, pana astazi, de departe si nici un zeu nu i-a ajutat lui."
    Dupa ce tanarul a spus acestea, Sfintii Flor si Lavru s-au ridicat si au inceput a se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu, pentru tamaduirea si luminarea, nu numai a ochiului trupesc, ci si pentru ochii sufletesti ai acelui tanar. Si, dupa multa rugaciune, cand au insemnat ochiul lui cel bolnav cu semnul Crucii, indata, acela s-a facut intreg si deplin sanatos si vedea bine, ca si mai inainte. Deci, acel tanar tamaduit, a crezut, indata, in Hristos si nu numai el, ci si tatal lui, slujitorul idolesc, cu numele Memertin. Si s-a facut acesta, atunci din slujitor dracesc, rob al Domnului Iisus Hristos, impreuna cu fiul sau.
    Deci, dupa putine zile, Sfintii lucratori Flor si Lavru, avand ajutator la lucru pe ingerul lui Dumnezeu, au sfintit capistea ce o zideau si n-au lasat-o pe ea ca locuinta idolilor, ci au sfintit-o spre slava preasfantului nume al Domnului nostru Iisus Hristos, punand intr-insa cinstita Cruce si, adunand ca la 300 de frati saraci, au facut cantare de toata noaptea, laudand pe Hristos, Dumnezeu. Si a venit atunci, de sus, o lumina a slavei ceresti si a umplut lacasul acela de minunata stralucire. Au mers, apoi, fratii in locasul apropiat, unde erau pregatiti idolii. Si, legand cu braiele lor de grumaji pe acei idoli, i-au tarat pe pamant, lovindu-i si sfaramandu-i in bucati.
    Despre toate acestea instiintandu-se, stapanitorul a prins pe Sfintii Flor si Lavru si pe toti cei impreuna cu dansii, intre care era si Memertin cu fiul sau, si i-au osandit sa fie arsi de vii, iar, pe Sfintii Flor si Lavru, batandu-i cumplit, i-a trimis lui Licheon, dregatorul Iliricului. Acela, cercetandu-i pe ei si aflandu-i neclintiti in crestineasca credinta, i-a aruncat intr-un put adanc si cu pamant i-a acoperit. Iar, dupa multi ani, s-au aratat Sfintele lor moaste, izvorand tamaduiri si au fost aduse, cu cinste mare, la Constantinopol, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Sinaxar 18 August

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Flor si Lavru.
Flor si LavruAcesti sfinti au fost dupa trup frati gemeni, si aveau mestesugul de taietori în piatra, pe care-l învatasera de la Sfintii Proclu si Maxim care marturisisera pentru Hristos. Dupa ce au marturisit dascalii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în tara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, îsi savârseau mestesugul lor pe lânga Licon ighemonul. Apoi au fost trimisi de acesta catre Liciniu feciorul Elpidiei împarateasa. Liciniu dându-le bani, le-a poruncit sa zideasca o capiste idoleasca, dându-le si planul acesteia. Dar sfintii luând banii, i-au împartit la saraci; si noaptea se rugau catre Dumnezeu, iar ziua lucrau tare si înfrumusetau locasul; si peste putine zile l-au si ispravit, fiind sfintii ajutati si întariti de îngeri. Atunci îndata Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte si fiul sau Atanasie, caci îi tamaduisera sfintii ochiul cel orb al lui. Si strângând mucenicii lui Hristos saracii, carora le dadusera banii, au legat idolii cu streanguri de grumaji, si i-au tras jos.
Dupa aceea, aprinzând lumânari multe, au închinat biserica lui Dumnezeu si o sfintira lui Hristos, zicând: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor si bucuria mucenicilor", înainte-mergând cinstita Cruce.
Iar daca a aflat Liciniu de aceasta, a poruncit sa se aprinda un cuptor si sa bage în el pe saracii care luasera banii si sfarâmasera idolii; în care aceia si-au dat sufletele.
Iar Sfintii Flor si Lavru, fiind legati la roata unui car, au fost batuti, apoi au fost trimisi la ighemonul Licon, care i-a bagat într-un put adânc, unde se rugau lui Dumnezeu si pentru cei ce aveau sa le faca pomenirea, si pentru bunastarea lumii, pentru încetarea prigoanei; si asa si-au dat sufletele. Peste câtiva ani au fost scoase cinstitele lor moaste din put, si asezate cu cinste în racle, care izvorau miruri si izvoare de tamaduiri celor ce se apropiau de ele.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei gloate de saraci, care a zdrobit idolii, si în foc s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Ermi, Serapion si Polien.
Acesti sfinti erau din Roma, si fiind pârâti de cei necredinciosi ca cred în Hristos si nu se închina la idolii, au fost dusi înaintea eparhului Romei. Si marturisind cu îndrazneala credinta în Hristos, întâi au fost bagati la închisoare într-o temnita întunecoasa si plina de necuratii. Dupa aceea fiind scosi de acolo, si neprimind a jertfi la idoli, au fost chinuiti în multe feluri. Si asa si-au dat sufletele la Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iuliani (Iuliana), cea aproape de Strovil.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Leon, care a patimit lânga mare, aproape de Mira Lichiei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru sihastri, care în pustiu cu pace s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea celor dintre sfinti parintilor nostri Patriarhii Constantinopolului: Ioan si Gheorghe.
Sfântul Ioan al V-lea a fost patriarh de Constantinopol intre 669-674, iar sfântul Gheorghe I intre 678-683. Amândoi au trait sub domnia împaratului Constantin Pogonatul (668-685).
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosilor Parintilor nostri: Varnava, Sofronie si Hristofor, care s-au mântuit la anul patru sute doisprezece.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioan, staretul manastirii de la Rila, în Bulgaria.
Ioan de la RilaSfintul Ioan de la Rila, marele ascet spiritual al Bisericii Ortodoxe Bulgare si din-Rai-pazitor al poporului bulgar, s-a nascut in anul 876 in satul Skrino in tinutul Sredets (astazi Sofia).
Dupa ce si-a pierdut parintii, baiatul a devenit vacar pentru a se tine departe de lume. Odata stapinul l-a batut pentru ca ii pierduse o vaca cu vitelul ei. Baiatul a plins indelung si s-a rugat, ca Dumnezeu sa-l ajute. Cind a gasit vaca si cu vitelul si a vrut sa se intoarca acasa cu ele, apa curgea mare si cu putere in riul Struma, pe care trebuia sa-l treaca. Tinarul vacar s-a rugat, si-a pus camasa lui zdrentuita pe apa, facu deasupra ei semnul crucii, lua vitelul in brate si merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, pina pe celalalt mal al riului unde se afla vaca.
Stapinul, ascuns in padure, se inspaiminta cind vazu aceasta minune. Recompensa cu generozitate pe tinar, apoi il alunga de la casa lui. Impartind de pomana lucrurile sale, baiatul isi parasi satul. Nu se stie cind, nici unde, sfintul a fost tuns monah.
La inceput si-a continuat asceza pe un deal inalt si arid, mincind doar plante salbatice. Adapostul ii era un tufaris. Dupa putina vreme tilharii au venit peste el noaptea, l-au batut si l-au scos afara de acolo. Si-a gasit apoi o pestera adinca si s-a instalat in ea. Peste putina vreme, nepotul sau, Sfintul Luca, s-a instalat si el acolo.
Locul era lipsit de lume, astfel incit Sfintul Ioan a crezut la inceput aparitia lui Luca drept o inselaciune diavoleasca, dar aflind ca tinarul isi cauta mintuirea sufletului sau, l-a acceptat cu dragoste. Nu pentru multa vreme insa au vietuit ei impreuna. Fratele sfintului Ioan i-a gasit pe asceti si cu forta si-a luat inapoi fiul. In drum spre casa tinarul a murit din cauza unei muscaturi de sarpe. Fratele s-a cait si a cerut iertare calugarului. Pribeagul mergea apoi adesea la mormintul tinarului cel drept ; acolo era locul sau de odihna preferat.
Sfintul Ioan a petrecut doisprezece ani in pestera pustie, apoi s-a dus in salbaticia Rilei si s-a instalat in scorbura unui copac. Postea si se ruga mult, plingea neincetat si minca doar iarba. Vazind o asemenea nevointa, Dumnezeu a facut sa creasca fasole, din care sfintul a mincat multa vreme. Fasolea si faptele sale bune l-au facut cunoscut oamenilor.
Odata o turma de oi speriate alerga de-a lungul potecilor abrupte si prapastioase, si nu s-a oprit pina la locul in care vietuia calugarul. Ciobanii, urmarindu-si turma, l-au descoperit cu uimire pe sihastru, care i-a intimpinat prieteneste : "Voi veniti aici infometati. Luati niste fasole de la mine si mincati". Toti mincara si s-au indestulat. Unul dintre ei a luat mai multa fasole ca sa aiba provizii. In drum spre casa le-a oferit tovarasilor sai, dar nu era nici o boaba in pastaile sterpelite. Ciobanii se intoarsera cu cainta iar batrinul statea drept, spunindu-le zimbind : "Vedeti, copiilor, aceste fructe sint lasate de la Dumnezeu ca hrana in salbaticie".
De-atunci ei incepura sa aduca la calugar pe bolnavi si pe cei tulburati de duhuri necurate, pe care el ii vindeca prin rugaciune. Ca sa nu cada prada faimei printre oameni, calugarul parasi scorbura lui draga si se instala pe un pisc inalt si stincos dificil de acces, unde a salasluit timp de sapte ani sub cerul liber. Vestea despre marele ascet a ajuns pina la regele bulgar Petru (927-969), care voia sa il intilneasca. Sfintul Ioan ii scrise o scrisoare, refuzind o astfel de intilnire lipsita de smerenie.
Mai tirziu Sfintul Ioan accepta sub calauzirea lui calugari, care construira o manastire cu o biserica in pestera in care Sfinful Ioan traise mai inainte. Cu chibzuinta isi indruma turma si muri la 18 august 946, la virsta de 70 de ani.
Cu cinci ani inainte de a-si da sfirsitul a scris cu mina sa: "Un Testament pentru Discipoli", una din cele mai rafinate creatii ale literaturi bulgare vechi. Viata sfinta a ascetului si extraordinarele binecuvintari de la Dumnezeu prin rugaciunile sale fura o frumoasa predica a Credintei Crestine pe pamintul nou crestinat al Bulgariei. In vremurile grele de lupta ale Bulgariei cu Bizantul, sub regele bulgar din vest Samuel (976-1014), Sfintul Ioan se arata discipolilor sai, ordonindu-le sa ii transfere moastele la Sredets (Sofia), unde Patriarhul bulgar Damian ( 927-972) se ascundea. Se banuieste ca transferul moastelor a avut loc in anul 980.
Putin mai tirziu, mina dreapta a Sfintului Ioan de la Rila a fost dusa in Rusia (probabil in orasul Rila, unde o biserica a fost construita in numele Sfintului Ioan de la Rila, cu o capela dedicata martirilor Florus si Laurus, in ziua praznuirii lor, 18 august, in care el a murit).
Numele Sfintului Ioan a fost cunoscut si iubit de poporul rus inca din vechime. Date despre moartea sfintului s-au pastrat mai ales in surse rusesti (Menaion pentru luna august in secolul XII, in Cronica Mazurinsk).
In anul 1183, regele maghiar Bela II (1174-1196), in timpul unei campanii impotriva grecilor, a pus stapinire pe racla cu moastele sfintului Ioan, impreuna cu alte lucruri de prada, si le-a dus in orasul Esztergom. In anul 1187, dupa ce a impodobit racla, a trimis inapoi sfintele moaste cu mari onoruri. La 19 octombrie 1238 moastele Sfintului Ioan au fost transferate in mod solemn in noua capitala, Trnovo, si depuse intr-o biserica consacrata sfintului. La 1 iulie 1469 sfintele moaste ale Sfintului Ioan de la Rila au revenit in manastirea de la Rila, unde se odihnesc si astazi, aducind ajutor plin de har ceresc tuturor credinciosilor.
Tot în aceasta zi, pomenirea Arsenie cel Nou, din Paros.
Arsenie cel Nou din ParosNascut la Ioanina, din parinti piosi, in anul 1800, Sfintul Arsenie a ramas orfan la virsta de noua ani si a fost luat in grija de Ieromonahul Grigorie, directorul scolii din Kydonia, in Asia Mica. In cursul ultimului an de studii, al cincilea, a fost prezentat Parintelui Daniel de Zagora, unul din cei mai renumiti parinti spirituali ai epocii, si se atasa de el.
Cum Daniel hotarise sa se retraga la Muntele Athos, tinarul sau discipol il ruga sa il ia cu el, in ciuda regulamentului care interzicea intrarea adolescentilor la Sfintul Munte. Inaintind grabnic in virtutile nevointei, smereniei si ascultarii, i se dadu Mantia ingereasca sub numele de Arsenie. Dupa sase ani, cei doi oameni ai lui Dumnezeu au fost constrinsi sa paraseasca Sfintul Munte, din cauza tulburarilor si disensiunilor cauzate de controversa privind colivele si deasa impartasanie (cf . notelor Sfintilor Macarie din Corint (17 aprilie) si Nicodim Hagioritul (14 iulie). De notat ca Atanasie din Paros, unul din principalii protagonisti ai partidului < Colivadelor > este preacinstit pe plan local la Paros.). Aceasta persecutie impotriva aparatorilor traditiilor apostolice se intoarse insa in favoarea lor, deoarece, exilati in diferite regiuni din Grecia, mai ales in insule, Colivazii au suscitat trezirea populatiei la viata spirituala, si ea a ramas sensibilizata pina in zilele noastre.
Cei doi Sfinti se instalara mai intai in Manastirea Pendeli in Atica. Dar Revolutia fiind pe punctul de a izbucni si Daniel avind premonitia ca manastirea avea sa fie distrusa de catre turci, cei doi gasira refugiu in arhipelagul Cicladelor. La Paros ei fura intimpinati frateste de Igumenul Manastirii din Longovarda, Filotei, care ii trimise la renumitul predicator Chiril Papadopulos, ce isi avea resedinta in Manastirea Sfintul Antonie impreuna cu alti calugari atoniti din partida Colivazilor. La cererea locuitorilor insulei Folegandros, care doreau sa primeasca instruirea de care nu se puteau lipsi, Arsenie fu ordonat Diacon si numit institutor. Sarcinile ce-i reveneau nu se limitau la predarea limbii grecesti ci el facea mai ales efortul de a inspira elevilor sai respectul fata de poruncile lui Dumnezeu si dragostea pentru virtute. Daniel spovedea pe adulti iar Arsenie ii invata pe copii, moravurile populatiei se schimbara astfel repede si atinsera un inalt nivel de calitate morala. Cind la o vreme Daniel isi simti sfirsitul aproape, el isi sfatui discipolul sa ii poarte trupul la Sfintul Munte si sa isi petreaca restul zilelor in pace si contemplatie divina, pentru a se pregati revederii lor in Ierusalimul celest.
Din nou orfan, dar increzator in ocrotirea lui Dumnezeu, Arsenie se desparti de credinciosii sai cuprinsi de plins si se imbarca plecind spre Muntele Athos. Facu o halta la Paros, pentru a saluta pe Parintele Filotei si a preacinsti mormintul Parintelui Chiril, de curind decedat in micuta Manastire a Sfintului Gheorghe. Dar acolo, fu nevoit sa cedeze insistentelor discipolilor defunctului si hotari sa ramina in aceasta manastire. Ducea o viata demna de marele Arsenie : mincind doar cit sa se mentina in viata, nedormind decit trei ore pe noapte si raminind in rugaciune tot restul timpului. Progresele pe care le facea in arta ascezei suscitara admiratia generala si, contrar vointei lui, fu ordonat Preot si Duhovnic de catre Mitropolitul Cicladelor. Chemat de Providenta spre a instrui poporul, el prefera intotdeauna ca faptele sale sa-i devanseze vorbele si se arata drept un model viu al desavirsirii evanghelice. Cind se tinea in Altar, semana cu un Inger radiind iar lacrimile sale ii aduceau la pocainta pe toti cei prezenti. Asemenea virtuti atrageau catre el, pentru a se spovedi, nu doar crestinii din Paros ci si pe cei din alte insule si din diferite orase ale Greciei, precum si calugari din Muntele Athos si din alte manastiri. El ii primea pe toti cu dragoste si dadea dovada de un fin simt de discernamint pentru a le procura remediul care convenea suferintelor lor spirituale. La moartea Igumenului, calugarii il alesera in unanimitate pentru a-i succeda. Dar Sfintul constata la scurt timp ca aceasta sarcina il impiedica sa isi indeplineasca asa cum se cuvine datoria de pastor, de aceea demisiona si se dedica in exclusivitate rugaciunii si spovedaniei. El era parintele spiritual al Manastirilor din Longovarda, Sfintul Gheorghe si al Schimbarii la Fata ; iar cind se ducea de la una la alta, pe spinarea unui catir, isi ascundea fata cu un < koukoulion > (voal care acopera capul calugarilor si care simbolizeaza consacrarea lor intru Dumnezeu), pentru a nu se lasa distras din rugaciunea sa neincetata.
In afara suferintelor voluntare ale ascezei, Sfintul Arsenie mai suferi si necazuri din partea unor notabili ai insulei si chiar din partea Mitropolitului, care il suspenda provizoriu din functiunile sale sacerdotale. El se bucura totusi, asemeni Sfintului Pavel (II Corinteni 7 :4), in aceste framintari si se ruga pentru vrajmasii sai. Suferi astfel din cauza tulburarilor si dezbinarilor survenite intre maicutele de la Manastirea Schimbarii la Fata, intr-atit incit, mustrarile sale raminind fara ecou, se hotari sa le lase in reavointa lor. Dar pe drum, el intilni pe Marele Mucenic Gheorghe care il implora sa mai suporte pacatele si patimile fiilor sai spirituali, asa cum Hristos suporta pacatele tuturor oamenilor, iar Arsenie se intoarse in manastire. Pentru insula Paros el reprezenta cu adevarat prezenta lui Dumnezeu, punind capat secetei prin rugaciunea sa si ocrotind pe locuitori de atacurile demonilor. Dupa ce a indeplinit astfel numeroase miracole, dintre care cel mai mare fu convertirea a numerosi pacatosi, el adormi in pace la 31 ianuarie 1877.
Cultul sau s-a dezvoltat spontan in rindul populatiei si fu recunoscut de Patriarhatul Constantinopolului in 1967, datorita eforturilor Parintelui Filotei Zervakos (trecut in lumea celor adormiti in 1979), Igumen al Longovardei si demn succesor al Sfintilor Colivadelor.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, invatatura despre calea cea stramta, care duce la viata vesnica, si cea larga, care duce la pierzare.
    Nevoiti-va, fratilor, la calea cea stramta, care duce la viata vesnica si la Imparatia Cerului si care este calea necazurilor si a ostenelilor, calea credintei, a dragostei, a milosteniei, a ascultarii, a privegherii, a infranarii. Nu va imbatati, nici nu vorbiti de rau, nici nu invidiati nici nu mintiti, nici sa nu va sfaditi, nici sa nu va bateti, nici sa nu furati, nici sa nu va maniati, nici sa nu va iutiti, nici sa nu va mandriti, nici sa nu va trufiti, nici slava desarta sa nu doriti. Ci smerita si umilita inima sa aveti. Plangeti-va pacatele voastre, intristati-va si ingrijiti-va de mantuirea voastra. Mai mult decat tot omul, smeriti-va, sa nu judecati pe nimeni, ca mai rau decat toate este a judeca pe altii. Ca a zis Domnul: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati." (Matei 7,1). Ca aceasta este mantuirea, adica, sa rabzi, fiind judecat, fiind ocarat, sa te smeresti si sa te socotesti, inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, mai pacatos decat toti. Aceasta osteneala sta inaintea noastra si despre ea David a zis: "Smeritu-m-am si m-am mantuit. Intoarce-te, sufletul meu, la odihna ta, ca bine ti-a facut tie Domnul."
    In  calea cea larga si Iata, care duce la pieire, este necredinta, nesupunerea, neascultarea, mandria, trufia, slava desarta, lenevia, betia, preasatiul, desfranarea invidia clevetirea, ura, cartirea, blestemul, pierzatoarea de suflet manie si osandirea aproapelui. Pacat peste pacat se adauga si faradelege peste faradelege dar din toate, mai au este a osandi si a judeca pe altii. Dar cand ne vor lauda pe noi oamenii si gandurile dracesti ne vor slavi, atunci sa ne gandim la pacatele noastre. Drept aceea, sa ne ocaram pe noi insine, ca sfanta smerenie sa petreaca in noi, si darul cel duhovnicesc sa ne acopere. Iar de ne vom slavi pe noi insine si ne vom inalta si de vom fi mandri, ascultand gandurile dracesti, apoi, Duhul Sfant se va departa de la noi si vom ramane fara nici o plata. Drept aceea, fratilor, cu toata ravna sa slujim lui Dumnezeu, in taina, Si Acela ne va rasplati noua, la aratare. Dumnezeului nostru, slava!
 


Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Vasilie cel Mare.
    Postul, privegherea si culcarea pe pamant si toate cele ce se savarsesc, in afara de legea Stapanului, le primeste Hristos, de vreme ce sunt invataturi ale barbatilor sfinti. Insa, nu osandeste pe cei ce, pentru neputinta, nu se ingrijesc de ele. In vreme ce, pentru ale Sale porunci, a zis, cu hotarare, ca va osandi pe cei ce le calca, pentru lenevire. Deci, eu voiesc sa se fereasca calugarii de invidie, de clevetire, de impodobire, de rasul cel fara randuiala, de legaturile cu oamenii, cele fara de masura, si de grairea desarta, de minciuni si de ocari, de juraminte si de inselaciuni si de iubirea de stapanire, de betie, de satiu, de a judeca, de a ura, de nesupunere si de celelalte. De cumpara cineva ceva, dator este sa faca cumpararea aceasta fara de minciuna si de juraminti. De sporeste intr-o slujba, sa faca aceasta fara ingamfare si desarta slava, sa se supuna la cei mai mari si sa-i iubeasca pe cei mici, sa nu se mahneasca de binele altuia, pentru ca aceasta este ura, nici sa primeasca a vorbi cuvinte spurcate. Nimanui sa nu-i vrea raul, nici sa insele pe cineva, nici sa defaime pe cineva, ca pe un patimas si lenes, ci pururea sa nadajduiasca in indreptarea tuturor. Nici sa se sarguiasca a rasplati celui ce i-a facut rau, ci cu neaducere aminte de mahnire, sa biruiasca rautatea celui ce l-a asuprit. Pe un pustnic ca acesta il primeste Dumnezeu, bun, credincios, intelept, bland, cinstind totdeauna folosul altora, mai mult decat sporirea sa, din a carui gura nu iese inselaciune.
 


Intru aceasta zi, invatatura despre infranarea limbii.
    Daca vreti sa traiti bine in viata aceasta, opriti-va gura de la desarta graire. Fericit este omul acela, care nu greseste cu limba sa. Pentru ca cel ce uraste vorba multa, imputineaza rautatea. Si cele bune se varsa, de la Domnul, prin gura cea tacuta. Omul intelept iubeste tacerea. Ca, tacand cinsteste pe Dumnezeu. Drept aceea, sa lepadati din gura voastra viclesugul si sa departati de la voi cuvintele cele nedrepte. Ca, raspunzand cu judecata, va veti rusina. Pentru ca cel ce-si pazeste limba, isi fereste de intristari sufletul sau. Pentru ca viata si moartea in puterea limbii stau. Ca aceasta ne invata pe noi Iacov, fratele Domnului, zicand: "Orice om sa fie grabnic la ascultare, zabavnic la vorbire. Daca nu greseste cineva prin cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa-si infraneze si trupul." (Iacov 1,19; 3,2). Iar Domnul a zis: "Va spun ca, pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteala in ziua judecatii. Ca din cuvintele tale vei fi osandit." (Matei 12,36).
 


Intru aceasta zi, invatatura despre pace si dragoste, care sunt mai bine decat toate.
    Smeriti-va fratilor, si iubiti-va unul pe altul si Dumnezeul pacii si al dragostei va fi cu voi. Ca nu este nimic mai bun, decat pacea si dragostea. Ca, prin acestea, se strica razboiul si toata rautatea. Fiti unul fata de altul milostivi si buni, precum a zis Hristos: "Porunca dau voua, sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (Ioan 13, 34-35). "Si, unde sunt Eu, acolo va fi slujitorul Meu." (Ioan XII, 26). Si iarasi, a zis: "Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." (Matei 5, 9). Si ce este mai fericit decat a fi impreuna cu Dumnezeu in imparatia aceasta a dragostei, la care suntem chemati, totdeauna, de Hristos? Pentru aceea fratilor, sa nu faceti rautati, ca sa nu va despartiti de Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, si ne-a rascumparat cu Sangele Sau. Parasiti-va de rautatile voastre si castigati dragostea in toate, care este legatura deplinatatii. Pentru ca dragostea acopera multime de pacate. Si madularele sufletesti, cele putrede le tamaduieste. Ca cel ce iubeste pe fratele sau, in lumina petrece. De vreme ce Dumnezeu este dragoste, iar frica nu este, in dragoste. Drept aceea, de voieste cineva sa se mantuiasca, fara de osteneala, dragoste sa aiba spre toti; si catre cei mici si catre cei mari. Dragostea nu face rau aproapelui. Si cei ce voiesc pacea, se vor desfata in dragoste. Mai bine este a manca paine uscata, cu dragoste, decat vitel gras, cu vrajba.
    Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Fior şi Lavru
Maica doi fii a născut, doi sfinţi;
Binecuvîntată este maica cea lui Dumnezeu plăcută!
Minunatul Fior, şi cu Lavru-al său frate,
Piatra cu dalta au tăiat,
Iar sufletele credincioşilor le-au şlefuit cu Crucea.
Ce este dalta în piatră, aceea este Crucea pentru suflet;
Ei înşişi de Cruce şlefuiţi, pentru Cruce au murit.
Preotul idolesc văzut-a nemaivăzută minune:
Ochiul cel scos înapoi sănătos s-a făcut!
Uluitoare minune! – aceasta de-ajuns i-a fost lui:
Pe fiul luîndu-şi alergat-a la Sfintul Botez
La Botezul Crucii, întru care muceniceşte
Şi tatăl şi fiul sîngele şi-au dat.
Minunaţii fraţi mucenici, Fior şi cu Lavru,
Pietrari artişti, comandă au primit să ridice un templu.
Dar întru ale lor inimi ei lui Dumnezeu Adevărat Se închinau,
Pre El slăvind.
Templul păgînesc fraţii l-au săvîrşit,
Dar deasupra cu Sfinta Cruce îl au însemnat
Şi iată minune! — Biserică Creştină a ieşit.
Ei templul l-au împodobit cu cîntări de slavă
Dintru creştineşti inimi, lui Hristos.
Ei cu lumină de făclii curate l-au împodobit,
Şi cu bunămireasmă de tămîie.
Cu adevărat, oamenii la înfăţişare sînt cu toţii la fel,
Dar acesta e mîndru, pe cînd acesta smerit.
Ei la trup sînt cu toţii la fel,
Dar nicidecum la fel la duh şi la cuget.
Întru unul se află Hristos şi vieţuire sfântă,
Iar într-altul pustietate şi patimi drăceşti.
Ci fie-ne nouă ale noastre trupuri dăruite de Domnul,
Adevărate temple închinate Duhului Lui Celui Sfînt.
Fie-ne nouă biserici sfinţite
Ale noastre suflete şi trupuri,
Pentru-ale lui Fior şi Lavru muceniceşti rugăciuni.

Cugetare
Nu arareori vedem, chiar şi în vremurile noastre, cum părinţii se fac răspunzători pentru pieirea sufletească a copiilor lor.
Nu de puţine ori, atunci cînd un copil prezintă înclinaţii pentru o viaţă mai contemplativă şi doreşte să se afierosească cu totul lui Dumnezeu, intervin părinţii care îl împiedică de la aceasta, şi se fac astfel asasinii sufletului copilului lor. Uneori astfel de copii, spre pedeapsa părinţilor lor, se întorc în partea cealaltă şi se dedau unei vieţi pline de perversiuni.
Un tînăr pe nume Luca, nepot de frate al Sfîntului loan de la Rila, a auzit despre unchiul lui şi a fost atras de dorinţa de a se închina şi el vieţii monahiceşti pe lîngă el, aşa încît s-a dus în Munte ca să îl cerceteze. Sfîntul loan 1-a primit pe nepotul lui Luca cu dragoste, şi a început să îl povăţuiască şi să îl înveţe pe calea sfinţeniei. Dar într-o zi la peştera Sfîntului a venit plin de mînie tatăl tînărului, care a început să se stropşească păgîneşte la Sfîntul, strigînd că vrea să îi distrugă copilul în acea pustie. El nu a auzit nicidecum sfaturile şi cuvintele blînde ale Sfîntului loan, fratele lui cel trupesc. Tatăl şi-a scos atunci fiul de acolo cu forţa. Pe drum, s-a ivit un şarpe care 1-a muşcat pe Luca mortal. Tatăl cel sălbatic a văzut în această moarte pedeapsa lui Dumnezeu, dar a fost prea tîrziu. El s-a întors în Munte la fratele lui cel sfînt, bocind şi osîndindu-se pe sine. Dar Sfîntul i-a poruncit doar să-şi îngroape copilul, apoi să se întoarcă de unde a venit.

Luare aminte
Să luăm aminte la minunata alegere a Domnului, ca David să fie Rege în Israel:
  • La cum Domnul 1-a trimis pe Samuel în Betleem, la casa lui lesei, spre a-1 unge Rege în Israel pe unul din fiii lui, după cum îi va arăta El;
  • La cum Domnul i-a arătat lui Samuel să îl ungă rege pe David, păstorul de la oi, al optulea şi cel mai mic dintre fiii lui lesei;
  • La cum Samuel 1-a uns pe David, iar peste David S-a pogorît atunci Duhul lui Dumnezeu.

Predică
Despre pacea dintre lup şi miel – „Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară” (Isaia 11:6).
Aşa rostit-a adevărul Prorocul cel adevărat al Domnului. Şi a adăugat mai departe: „…şi viţelul şi puiul de leu vor mînca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mînca paie; Pruncul de ţîţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mîna” (Isaia 11: 6-8). Fraţilor, dar oare cînd vor fi toate acestea? Trebuie să ştim că toate aceste deja au fost, şi sînt, de cînd Domnul nostru lisus Hristos de Minuni Făcătorul S-a întrupat pe pămînt. Acestea toate sînt o faptă din Paradis, care s-a restaurat pe pămînt între oameni odată cu venirea Mîntuitorului în el.
Prorocul grăieşte aici enigmatic, şi cu toate acestea limpede: enigmatic, pentru că el nu are în vedere animalele pe care le numeşte, ci oamenii; şi limpede, deoarece prorocia lui s-a împlinit întocmai întru Biserica lui Hristos.
Oamenii, care prin obiceiurile lor asemănatu-s-au lupilor, pisicilor sălbatice, leilor, urşilor, bivolilor, viperelor, sau dimpotrivă, mieilor şi căprioarelor, cu toţii stau înaintea Pruncului din Betleem, uniţi prin credinţă, îmblînziţi de har, luminaţi de nădejde, şi înălţaţi de iubire. Prorocul mai profeţeşte şi de ce vor avea loc toate acestea: „Că tot pămîntul va fi plin de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de ape!” (Isaia 11: 9). Luaţi trupeşte, oamenii nu sînt decît ţărînă. Dar omul care crede în Hristos, şi care cu adevărat îi urmează Lui, se face plin de cunoştină, precum marea este plină de apă. Mulţi oameni s-au făcut astfel. Astfel au fost mulţimile de sfinţi asceţi creştini din pustia Egiptului, de la Sfîntul Munte Athos, din Insula Cipru, din Armenia, din Rusia, şi din alte locuri ale pămîntului. Şi aceasta nu este totul.
Cunoştinţa de Dumnezeu s-a împrăştiat astăzi pe toată suprafaţa pămîntului. Sfinta Scriptură a ajuns la toate limbile pămîntului. Puţine sînt cotloanele de lume în care nu se citeşte Cuvîntul lui Dumnezeu, în care nu se cunoaşte Numele Domnului, şi în care nu se aduce Sfinta Lui Jertfă.
Unii îl neagă pe Hristos, alţii îl îmbrăţişează; unii se leapădă de Sfânta şi Dreaptă Credinţă, alţii vin cu sete la ea. Astfel se continuă lupta întru Numele lui Hristos la scară planetară. Apele umflate şi repezi ale rîurilor se varsă în văi goale şi uscate; iar văile odinioară uscate se umplu de apă, făcîndu-se asemenea apelor celor adînci. Lumea nu este pe deplin luminată cu lumina cunoştinţei, aşa cum am dori-o noi, creştinii, dar prorocia Prorocul Isaia s-a adeverit strălucit şi s-a împlinit cu desăvîrşire. O, minunată este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, prorocul cel nemincinos al lui Dumnezeu!
O, Stăpîne Doamne de Minuni Făcătorule, îmblînzeşte întru noi firea noastră cea dobitocească, ca toţi împreună să rodim întru a Ta bogăţie şi dreptate, şi toţi să ne împărtăşim din slava Slavei Tale Celei neapropiate, şi viaţă veşnică dintru a Ta Viaţă să avem! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

marți, 1 noiembrie 2011

DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU

Sfantul Efrem Sirul arata ca aproape de chilia lui era un pustnic cu numele Iulian.
Acest pustnic isi facuse o chilie in forma de mormant intr-o piatra si statea acolo si pururea se ruga si postea. Dormea pe piatra jos, caci nu avea pat. Dar avea umilinta si lacrimi in rugaciune, incat, cand citea la psaltire sau in Sfanta Scriptura, unde vedea scris cuvantul " Doamne ", " Dumnezeule " sau " Iisus Hristos ", statea si varsa multe lacrimi pe numele Mantuitorului.
Safntul Efrem spunea : M-am dus odata la dansul si cand m-am uitat in cartile lui, acolo unde era scris " Dumnezeu " sau " Iisus Hristos ", acolo nu se mai cunosteau slovele.
N-am cunoscut lucrarea lui. Atunci l-am intrebat :
- Parinte, de ce in cartile sfintiei tale, unde sta scris numele lui Dumnezeu este sters ?
Sfantul Efrem ii era un fel de duhovnic al lui.
- Pentru Dumnezeu, Parinte Efrem, iti voi spune : Femeia aceea pacatoasa din Evanghelie, a spalat picioarele Mantuitorului si le-a sters cu parul capului ei, iar eu, cand vad scris numele Mantuitorului, parca Il vad pe El, si atunci curg multe lacrimi din ochii mei. Macar ca nu vad picioarele Lui, ii vad numele Lui de pe carti.
Vezi cata umilinta era in acest suflet ? Cata patrundere si simtire dumnezeiasca in el ? A zis Sfantul Efrem :
Buna este lucrarea ta, parinte, dar pentru Dumnezeu, te rog sa cruti cartile. Ca daca ai sa mai plangi mult, nu se va mai cunoaste nimic pe ele.
Asa multa umilinta avea.
Apoi l-a intrebat Sfantul Efrem :
- Cum ai atata umilinta ?
- Eu, cand imi aduc aminte ca Dumnezeu m-a adus in fiinta din ce nu am fost si ca ma rabda in toate zilele vietii mele si in toate clipele pentru neputintele si pacatele pe care le fac cu gandul, cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, ma gandesc cat de bun este Dumnezeu si cat sunt eu de rau, ca sunt un izvor de pacate.
Cugetand asa, nu pot sa nu plang, rugand pe Dumnezeu sa faca mila cu mine, cum a facut altadata cu femeia cea pacatoasa.
La urma a spus Sfantul Efrem : " Ai vazut un om care iubea pe Dumnezeu din toata inima ? unde vedea numele lui Dumnezeu, il uda cu lacrimi. Aceasta dragoste de Dumnezeu, cine o are cu adevarat, se mantuieste ".
Noi citim carti, in plus, ne rugam ceasuri intregi fara umilinta, fara zdrobire, fara lacrimi si rugaciunea noastra este seaca, o rugaciune cu seceta, cu uscaciune, cu raceala, cu parasirea darurilor. Si de ce ? Pentru ca ne rugam doar cu gura; nici cu inima si nici cu mintea nu ne rugam.
Cine vrea sa iubeasca pe Dumnezeu, trebuie sa invete ca pururea sa verse lacrimi pentru pacatele lui.